Loading ...
Dragoliub K. Ivanovici
ŢÂRNA - RECA
Ţârna - Reca este un ţinut aşezat la cataractele Timocului şi se mărgineşte la Apus cu judeţul Chiupria şi Pojarevaţ, la Nord cu judeţul Craina , la Sud cu judeţul Cniajevaţ şi Alexinaţ, iar la Răsărit cu principatul Bulgariei.
Are o întindere de 1.439,5 km.p. cu o populaţie de 60.000 locuitori.
Partea de nord şi mai ales marginea muntoasă şi deluroasă a acestui ţinut este locuită de Români. Îi găseşti ceva mai departe în marginea de Sud - Est a judeţului şi anume în satele : Pârlita, ceva mai jos de Vârşca Ciuca, în Gârliani, Şlivar şi chiar în oraşul Zaicear. Ei se numesc Ungureni.
În vorbirea lor se vede o deosebire oarecare, cum ar fi de pildă deosebirea dintre limba vorbită de sârbii din Râgotina şi aceea vorbită de cei din Crivovir. Ei se numesc “Ungureni” pentru că după tradiţia lor au venit acum 120 de ani, din Ungaria, de fapt din Ardeal. Ei povestesc că nu mai puteau să trăiască acolo din pricina răsboaielor şi a puternicelor armate, mai ales turceşti, care treceau prin părţile lor sau se răsboiau aici cu ungurii. Apoi, din pricina dărilor mari ei au trecut Dunărea şi au colonizat ţinuturile pustii şi păduroase din acest judeţ, părăsit de sârbi. Ei ţineau să fie departe de orice drum umblat şi mai ales să ducă o viaţă de nomazi. Aşa au rămas şi până astăzi. Mai târziu, după ce s-au înmulţit, şi după ce siguranţa persoanei şi a avutului a fost pusă ceva mai mult la adăpost, au început să coboare din munţi în câmpie şi în scurtă vreme au inundat multe sate până atunci curat sârbeşti, dar cu populaţie rărită: Slatina din Ţârna - Reca, Luca din Craina şi altele.
Acrastă contopire a sârbilor în Români (românizare) o găsim pretutindeni unde Românii locuesc laolaltă cu sârbii, afară de ţinuturile unde Românii se află în mare minoritate, după cum este cazul în unele sate din judeţul Smederova. Şi astăzi în multe sate din Ţârna - Reca există urme de sârbi şi de familii sârbeşti, în vorbirea cărora fiecare al zecelea cuvânt este sârbesc, numai că îl pronunţă cu accent românesc. Curios este faptul că nici astăzi nu prea se dă acestui lucru o prea mare însemnătate.
În plasa Pojarevaţ, râul Mlava desparte două sate: Jdrelo (românesc) şi Şetonie (sârbesc). Ciobănaşii sârbi care pasc vitele, la munte, dincolo de Mlava, împreună cu ciobănaşii români, învaţă limba românească pe care apoi o vorbesc mai cu drag decât limba sârbească, ceea ce la Români este cu totul dimpotrivă. Dacă n-ar fi Mlava, zic sârbii, a cărei trecere nu este uşoară, căci rareori se găsesc peste ea punţi, toţi sârbii din acel ţinut, în scurtă vreme, s-ar româniza.
Românii “ţărani” din Craina se numesc aşa pentru că au venit din România, unde pământul aparţinea sultanului sau ţarului. În Serbia ei sunt colonişti mai vechi decât compatioţii lor din Ţârna - Reca. După spusa lor ar fi venit îndată după nenorocita luptă de la Varna. Ei spun că strămoşii lor au îndurat mari nedreptăţi, fiind supuşi din partea proprietarilor lor, sau după cum îi numesc ei, “boieri”, la dăjdii mari, aşa încât nu le lăsau nici puţinul de care aveau nevoie pentru hrana lor şi a familiei lor. De aceea ei s-au văzut nevoiţi şă părăsească România, ţara lor, şi să se aşeze peste Dunăre, în locuri care oarecum se găseau pustii, căci populaţia sârbească le părăsise.
S-ar putea spune că Românii din aceste părţi s-au aşezat cam în acelaş timp cu compatrioţii lor cari s-au aşezat în ţinutul Vidinului. Bulgarii, cari dincolo de Timoc, în plasa Vidin, trăesc laolaltă cu Românii, se folosesc, la fel ca şi sârbii din Serbia, mai mult de limba românească, cu toate că Românii sunt mai puţini numeroşi decât bulgarii.
( Va urma )
Dragoliub K. Ivanovici, ŢÂRNA - RECA. Prilozi za istoriu i etnografia Sârbie in
“Glasnic” Sârboscog Ucenog Druştva, vol. 54, Belgrad, 1883.
Szabo Iozsef
Note de călătorie din Serbia
Din punct de vedere geografic şi etnografic
Starea în care se găseşte o ţară , cu mijloace de comunicaţie moderne, nu poate fi cunoscută mai aproape decât în punctele ei extreme. Astfel se prezintă situaţia în cazul ţărilor fără un pas de cale ferată; aici locomoţia este mai înceată şi mijloacele ei mai primitive te fac - vrând - nevrând - , să iei contact mai des cu poporul şi cu autorităţile. Faptul acesta mi-a dat putinţă, ca, pe lângă misiunea principală, să pot strânge din belşug date geografice şi etnografice, a căror strângere şi publicare o consider foarte interesantă şi necesară.
Din Pojarevaţ - care este situat la marginea de răsărit a văii Moravei- am ajuns în orăşelul Petrovaţ, din valea Mlavei, trecând spre răsărit peste u n fel de podiş, numai printre sate locuite cu exclusivitate de Valahi.
Drumul nostru, iarăşi a trecut prin regiuni interesante, curat vulcanice una din localităţile acestei regiuni este comuna curat vlahă, Zlot (numai cu trei(!!!) suflete sârbeşti), cu 900 de contribuabili, doi preoţi, doi învăţători şi o învăţătoare(toţi sârbi). O altă curiozitate reprezintă ruinele, încă destul de bine păstrate, ale cetăţii romane Gamzigrad, situată în şesul ondulat al văii Timocului, precum şi muntele calcaros Râtan, care se vede de aici admirabil.
Populaţia totală a Serbiei la sfârşitul anului 1874 este de 1.391.233 capete, sau rotund,1.400.000 capete. Populaţia Serbiei, aproape ca şi a tuturor ţărilor europene , este compusă din diferite naţionalităţi. Acestea sunt mai ales următoarele trei: sârbă, bulgară şi valahă.
A. Sârbii propriu zişi s-au aşezat în ţinuturile locuite de ei în prezent, în jumătatea întâia a sec. VII. Patria lor străveche a fost , probabil, dincolo de văile de nord ale Carpaţilor cari despart Ungaria de Polonia. Elementul pur sârbesc în prezent îl găsim în Dalmaţia, Herţegovina, Muntenegru, într-o parte a Sebiei vechi, în Bosnia şi în Serbia, dar în aceasta din urmă de fapt numai în circumscripţiile apusene, aproximativ până la Morava, iar mai precis până la linia imaginară trasată de la Belgrad spre sud, prin Kraguievaţ, trecând prin Kruşevaţ şi Baranovaţ, spre Novi-Bazar. Dincolo de această linie etnografică, în spre răsărit, nu mai găsim decât un conglomerat format din naţionalităţile sârbă, valahă şi bulgară; ultimele două prezentându-se în mase tot mai mari şi mai compacte , cu cât ne apropiem mai mult de frontiera răsăriteană, înlăturând aproape în întregime elementul sârbesc, care acum apare sporadic. Sârbii sun t rari mai ales în circumscripţiile Pojarevaţ, Craina şi Chiupria, în cari am găsit - în decursul călătoriei mele -, foarte multe sate , unde nu erau sârbi decât crâşmarul şi popa.
B. Valahii. Locuiesc tot în părţile răsăritene, dar sunt mult mai numeroşi decât bulgarii. Oraşele mai importante cu majoritate absolută a populaţiei formată din Valahi sunt: Pojarevaţ, Negotin, Kladova şi Zaicear.
Valahii au locuit în parte aceste regiuni încă înaintea de venirea sârbilor, iar parte din ei au imigrat mai târziu din Valahia. În prezent, numărul lor este de circa 175.000. Neamul acesta iese în relief printre celelalte neamuri - aici, ca şi în alte părţi -, prin trăsăturile sale mai regulate şi mai frumoase. Apoi, Valahii din Serbia, sunt harnici, muncitori, economi şi de mare dârzenie în privinţa portului şi a limbei. Pe când mulţi bulgari s-au sârbizat, poate şi din cauza înrudirii de limbă, Valahii rămân credincioşi faţă de limba lor proprie şi nu numai că nu o schimbă cu cea sârbească, dar adesea dau ocazie sârbilor să se plângă de românizarea completă a familiei în care se mărită o româncă.
Dintr-o serie de articole apărute în vara aceasta la Belgrad, în gazeta sârbească „Buduchinost” (Viitorul), am scos date interesante în legătură cu situaţia şi raporturile Valahilor. Faptul, că au fost publicate de un ziar sârbesc, fac ca aceste date să se bucure de mai multă încredere. Îmi permit să enumăr câteva din ele: Valahii au comparativ de două ori atâtea şcoli şi biserici ca sârbii, construite de comune, pe cont propriu şi conform planului stabilit de guvern. Dar limba de predare a acestor şcoli primare este - cu exclusivitate - cea sârbească, elevilor fiindu-le interzis să vorbească limba valahă. Învăţătorii sunt toţi sârbi cari nu cunosc limba valahă decât în mod excepţional şi, deci, nu pot expune elevilor materia de predat, fiindcă aceştia nu înţeleg nici un cuvânt sârbesc. De aici urmează că fiii Valahilor după 3-4 ani de şcoală nu învaţă nici măcar să citească şi să scrie, iar părinţii desgustaţi îi retrag de la şcoli, întrebuinţându-i la gospodărie. Aceasta este şi explicaţia faptului, că în Serbia( poate cu excepţia a 4-5 persoane ) nu există nici un Valah funcţionar public, deşi Valahii sunt mai dotaţi de la natură decât sârbii şi reprezintă 1/7 din populaţia totală a principatului. Şi preoţii sunt aproape toţi sârbi, deşi printre aceştia ar fi câţiva, cari ar cunoaşte limba valahă. Serviciul divin se face în limba veche slavă, iar predica în sârbeşte şi în cele mai multe comune valahe nici nu se ţine predică, fiindcă enoriaşii nu o înţeleg. Funcţionarii sunt sârbi din părţile apusene, cari înainte de venirea lor aici nici nu ştiau despre existenţa Valahilor. Este natural, ca în astfel de împrejurări, să nu existe nici o legătură între funcţionari şi popor, primii neînvăţând limba poporului, iar ceilalţi limba oficială a statului. Aşa că, Valahul împricinat este pur şi simplu respins de către funcţionar, fiindcă nu-şi poate expune doleanţele în limba statului, alegându-se pe deasupra şi cu injuriile acestuia.
…………………………………………………………………………………………..Femeile valahe poartă fote scurte şi colorate, văzându-li-se, din jos, cămaşa albă. Ciorapii groşi sunt făcuţi din bumbac împestriţat, au ghete diforme şi multe poartă opinci. În păr împletesc flori artificiale şi diverse monede.
Valahii poartă căciuli enorme din piele de miel cu lâna mare, de culoare neagră, albă sau brună. Cămaşa albă a Valahilor este mai lungă decât a sârbilor şi cei mai mulţi poartă încă iţari de pânză şi brâu de curea.
SZABO JOZSEF
Utazasi segyzeteg Szerbiatol - ethnographiai es Foldrajzi tekintetben -
In „ Foldrajzi Kozlemenyek”, editată de Societatea Geografică Maghiară,
Vol. III, Fasc. II, din 26 Martie , Budapesta , 1875
Ion BĂDOI
Trei sunt în aceste vremuri popoarele care locuiesc pe malurile Danubiului nostru: Ungurii, Rascianii, Valahii…
„Valahii se deosebesc de Rasciani şi ca obiceiuri şi ca limbă, chiar dacă mărturisesc în aceeaşi religie greacă şi se folosesc de aceleaşi litere chirilice. Ei încep a locui malurile Dunării de la lanţul munţilor Balcani până în Carpaţi şi nu le place a locui în şesuri, cu excepţia a două provincii, Valahia şi Moldavia. În fapt, ei descind din vechii Romani, se mândresc ca Romani şi cu nume schimbat vorbesc rumâneşte , iar limba lor este o limbă latină ori italică, stricată…
( Aloisio Ferd. Com. Marsili „Danubius Panonica Mysiens”, - Descriere Topografică despre locuitorii şi diferitele Naţiuni care de-a lungul Dunărei noastre , cu rare abateri, au locuit.)
Tom. I, Haga - Amsterdam, 1726.
Acesta este Motto-ul sub care apare în anul 1943, la Bucureşti, la Tipografia „Bucovina” I.R Torouţiu, o „Culegere de izvoare „ îngrijită de C. Constante şi A. Golopentia, sub numele „Românii din Timoc”, cu o Prefaţă de Dr. Sabin Manuila şi o Introducere de Emanoil Bucuţa. Cartea a apărut în 1200 de exemplare, dar „ s-au tras din această carte , pe hârtie kunstdruck, şi 10 exemplare numerotate 1 - 10 ” , cu „5 schiţe în text, 2 schiţe în culori şi 33 fotografii afară din text, 2 tabele statistice, 2 bibliografii şi 9 hărţi, din care 8 în culori”.
Motivaţia publicării acestor mărturii excepţionale despre neamul nostru românesc din Valea Timocului şi Valea Moravei sunt admirabil surprinse de Dr. Sabin Manuila în a sa Prefaţă, scrisă la 21 August 1943, în vremuri de cumpănă ale poporului român.
„ Munca noastră nu constituie o contribuţie originală. Ea nu este şi nici nu poate fi completă. Însăşi selecţionarea documentelor publicate este o operaţie care poate fi controversată. Nu am ales lucrările favorabile unei teze. Şi nici nu am omis pasagii care constituiesc atacuri nedrepte şi adeseori triviale la adresa neamului românesc.
Aceste atacuri se întorc neapărat împotriva autorilor, care le-au proferat cu rea credinţă, cu lipsă de discernământ şi de disciplină ştiinţifică. Neamul românesc a dat examen de mii de ani în faţa istoriei. Comorile sufleteşti ale neamului românesc sunt valori permanente. Noi nu am venit aici din continente străine spre a ne aclimatiza culturii europene. Noi facem parte integrantă din patrimoniul biologic şi din patrimoniul cultural al Europei. Nu avem deci nevoie , nici să ne scuzăm nici să ne justificăm existenţa. Justificarea noastră în viaţa Europei este însăşi existenţa noastră aici, din toate timpurile.
Această existenţă trebuie cunoscută cât mai bine, atât în timpurile străvechi, cât şi în cele moderne. Colecţia de documente ce publicăm aici este o contribuţie la opera de cunoaştere a existenţei noastre istorice.
Documentele sunt aşa cum sunt şi le publicăm fără nici o modificare. Neamul românesc a avut prieteni şi duşmani în toate timpurile. Părerea duşmanilor ne-a fost, fireşte, defavorabilă. Dar părerea duşmanilor nu constituie un document suveran, ci unul indicativ.”
„Opinia Teleormanului” va publica fragmente din documente excepţionale, fără a interveni în text, lăsând parfumul vechimii scrierii să vorbească şi să ne deschidă ochii asupra unui adevăr care nu mai trebuie demonstrat de vreme ce şi duşmanii noştri îl recunosc: în dreapta Dunării trăiesc peste o jumătate de milion de români, „trăitori pe aceste meleaguri dinainte de Traian”, cu spune cu atâta convingere Părintele Bojan Aleksandrovic ( Boian al Lisăndroaichi), acest Voievod al credinţei creştin ortodoxe, ctitor de biserici şi păstrător de neam românesc.
Nu mai putem permite să se aşeze uitarea peste o parte din neamul românesc, prea răbdător şi îngăduitor faţă de o politică strâmtă şi strâmbă. Vălul indiferenţei trebuie să se ridice şi de pe ochii oamenilor politici români, prea ocupaţi de propria agoniseală şi prea indiferenţi de propriul neam.
De aceea, nu trebuie să uităm, ci, din contra, să aprofundăm următorul adevăr istoric:
1. Primii daci liberi romanizaţi de armatele romane au fost dacii din sudul Dunării.
2. Dunărea nu a fost dintotdeauna graniţă între români!
3. Limba lor este limba română!
Dragan Demici
ISTORIA ROMÂNILOR-VLAHILOR I parte
Sper că citind aceste rânduri veti putea întelege trecutul glorios al poporului vostru,ascensiunile si căderile sale,îndârjirea cu care a reusit să supravietuiască pe aceste meleaguri pînă în zilele noastre.
Pentru că încă nu avem posibilitatea de a învăta istoria noastră în scoli, acolo unde este si locul potrivit pentru acumularea de cunostinte, voi încerca să vă prezint câteva fapte istorice la care a ajuns stiinta contemporană si care au legătură cu poporul nostru. Sper că citind aceste rânduri veti putea întelege trecutul glorios al poporului nostrum, ascensiunile si căderile sale, îndârjirea cu care a reusit să supravietuiască pe aceste meleaguri pîna în zilele noastre. Pe teritoriul Peninsulei balcanice din cele mai vechi timpuri au trăit tracii,ilirii si grecii. Grecii au trăit în partea sudică a Balcanilor, in timp ce partea de Nord a fost împărtită de către iliri si traci,popoare înrudite dar totusi diferite. Tracii au ocupat partea de Est a Peninsulei balcanice în timp ce ilirii s-au asezat în Vestul acesteia. Noi suntem urmasii tracilor. Tracii sunt triburi ai unei vechi familii indo-europene cu vatra de formare (milen.3-2 i.Hr.) cuprinsă între Marea Egee-sud, rîurile Vardar, Morava si Tisa-vest, Carpatii Nordici în nord, Nistrul si Marea Neagră în est. Se presupune că formarea tracilor ca popor ar fi avut loc chiar în timpul erei neolitice (culturile Karanovo, Veselinovo, Marica, Gumelnica). La începutul erei bronzului aceste comunităti intră în contact direct cu popoarele stabilite în regiunile Nord-Vestice ale Asiei Mici si cu triburi ce au migrat din
Sudul stepei rusesti coborând spre zona Dunării. În acest fel a luat nastere o cultură aparte a epocii bronzului ai cărei creatori au fost probabil înaintasii directi ai tracilor.
Primul izvor scris în care este amintită Tracia (tre-ke-wi-ja) este reprezentat de
tablitele cu înscriptii lineare din Mikena-Pelopones B (XIV-XIII v.î.e.n.). Primele informatii referitoare la traci le avem de la Homer (VII v. Î.e.n.). În ”Iliiada” tracii au luptat de
partea troienilor în războiul troian, împotriva grecilor,eroul lor cel mai mare în acest
război fiind Res. Unul dintre cele mai importante triburi pentru noi este acela al dacilor
sau getilor, ei ocupând teritoriul de la Nordul Câmpiei Panonice până la Dunăre. Procesul formării geto-dacilor ca popor are loc la începutul mileniului II î.Hr., dar începe clar să se contureze abia în ultimele veacuri ale erei trecute atunci când Burebista (din anul 84.
până în anul 44.î.Hr.) a unit triburile dacilor creând un stat puternic cu centrul în Transilvania. Puternicii daci au fost cuceriti de către romani. După îndelungate războaie împăratul roman Traian l-a învins pe Decebal-regele dacilor, in anul 106 d. Hr.,
Dacia fiind transformată în provincie romană si alipită Imperiului Roman, în cadrul căruia a rămas până în anul 271 d.Hr.
Literatura
-Aleksandrina Cermonovici-Kuzmanovici; Dragoslav Sreiovici: “Lexicon, religia si miturile vechii Europe” Belgrad, 1992.
-Vladimir Corovici: “Istoria poporului sârb”, Belgrad, 2001.
-Ion Calafeteanu: “Istoria Romanilor”
-Lj. Kovacevici; Lj. Iovanovici: “Istoria poporului sârb”, Belgrad,1893.
-M.Eliade: “Zalmox, theVanishing God: Comparative Studies in the Religion and Folklor of Dacia and Eastern Europe” Chicago, 1972.
Urmează : Religia Tracilor
Gordana Jankov
BOR-ORAŞUL CONTRASTELOR
Chiar dacă este unul din cele mai tinere oraşe din Serbia,pentru care întodeuna sinonimia a fost cuprul,argintă şi aur,Bor,cu măndrie pastrează amintirea unor personalităţii ale trecutului şi este o bună gazdă pentru aceia care doresc odihnă sau tratament..
Lacul Bor, amplasat intr-o vegetatie luxurianta, de decenii traieste in umbra orasului cuprului, argintului si aurului, toate la un loc reprezentând un alt nume pentru Bor. Acesta nu este un lucru ciudat dacă se are în vedere că mina din Bor, ca si aceea din Rio Tinto-Spania, a fost cea mai mare furnizoare a acestor metale din Europa şi că în aceste activităţi miniere au fost angajaţi toţi ceilalţi. Preţiosul minereu, din ce in ce mai puţin cantitativ, reprezintă şi mai departe activitatea principală,dar locuitorii Borului se îndreaptă tot mai mult şi către valorile uitate ale acestui loc. Oraşul este unul dintre cele mai tinere din Serbia, primind denumirea de oraş în anul 1947, dar mostenirea sa istorica este una dintre cele mai vechi caci dateaza de mai mult de cinci mii de ani. Tot aici se pastrează cu măndrie şi amintirea personalităţilor din tradiţia noastră naţională: kneazul Lazara şi Miloş Obilici din trecutul indepartat şi kneazul Miloş şi Haiducul Veljko Petrovici din vremurile mai noi ale trecutului nostru zbuciumat.
Între istorie şi contemporanitate, traditie şi cosmopolitanizm, între industrie şi natură, acestă regiune se îndreaptă cu paşi mari şi către turizm. Ieşind astfel din umbra puterii, lacul Bor este în prezent ca un smarald verde; băile Brestovaţ cu apele lor termominerale reprezinta o alta atractie turistica cu atăt mai mult cu cât nu de mult timp a fost renovat şi conacul kneazului Miloş. Pe de alta parte există si o lumea mistică a stalactitelor şi stalacmitelor din peşterea lui Lazăr, care primeste un număr din ce în ce mai mare de vizitatori, muntele Stol şi vârful Negru care întregesc şi închid acest spaţiu pentru odihnă, rehabilitare, vănatoare şi pescuit, sport şi recreaţie.
Versantul de vest al muntelui Kuceai, din apropierea satului Zlot, ascunde în adâncurile sale, şase, încă necunoscute, dar, după frumuseţe, rare pietre preţioase speologice. Reunite sub denumirea de peşterile din Zlot, acestea sunt: peşterea lui Lazar, Vernjikiţa, Vodena, Mandina, Hajduciţa şi gheţarul lui Stoica. Cea mai cunoscută şi cea mai amenajată pentru turism este peştera lui Lazăr. În legătură cu această peşteră există multe legende regasite în denumirile multor spatii ale pesterii, cum ar fi: Sala tronului, Loja împărătească, Cula kneazului Lazăr, Sala de concerte si mai apoi Fântâna, Bizon, Gramezi si Orchestra. Pesterile se găsesc la trei kilometri de Zlot, 14 km de Băile Brestovat si 21 de km de Bor.
Turistii au la dispozitie hotelul “Lacul” de pe malul lacului Bor, aeroportul din oras, centrul commercial “Porţile Borului” si restaurantul “Medalion”. Mai rar se poate întâlni oras care să se mândrească cu o asemenea constructie cum este centrul sportiv-recreativ din Bor cu o sală de sport care primeste 3000 de spectatori, piscine acoperite si în aer liber, cu terenuri de sport pentru cele mai diferite sporturi de la fodbal pâna la tenis. În centrul orasului Bor, într-un parc de câteva hectare, se află singurul muzeu în aer liber. Neobisnuit este faptul că aici sunt expuse masini vechi, utilaje miniere si diverse unelte care, în loc sa fie depozitate la fier vechi, au ajuns sa fie expuse în acest parc-muzeu.
Băile Brestovaţ reprezinta în mod oficial unele din cele mai vechi bai din Serbia, una dintre primele statiuni balneare cu ape termominerale. Are în componentă zece izvoare cu ape termale având temperaturi cuprinse între 35 si 41 de grade Celsius si cu diferite proprietăti medicale, aceste băi fiind înconjurate de câteva sute de hectare de păduri si astfel, într-un climat termic moderat, ajută la vindecarea si rehabilitarea bolnavilor. În aceste băi îsi găsesc alinarea durerilor mai ales acele persoane care suferă de diverse afectiuni cronice ale articulatiilor, muschilor, nervilor, ca si aceia cărora le este necesară rehabilitarea după diverse traumatisme ale aparatului locomotor.
Lacul Bor si hotelul „Lacul“ sunt o adevărată oază de verdeată si de liniste în care se poate auzi doar susurul izvorului din mijlocul lacului. Chiar pe malul lacului se află situat hotelul cu 250 de locuri de cazare. Lacul a luat nastere în anul 1959 prin ridicarea unui baraj de 50 de metri înăltime si 170 de metri lungime care a colectat apa din râurile si pârâurile din vecinătate. Suprafata lacului este de aproximativ 30 de hectare. Astăzi acumularea de apă serveste agriculturii, dar, din ce în ce mai mult, si turismului. De-a lungul malului lacului se poate pescui în voie, cele mai întâlnite specii de peste fiind amur si tostolobic.
Având în vedere faptul că acest lac se găseste la o distantă de 17 km de bazinul minier Bor, se pune problema firească a poluării acestuia. Prezenta în jurul lacului a foarte multor stupi, a cantitătilor uriase de peste din lac, existenta vegetatiei în jurul hotelului care se află într-o continuă expansiune ca si padurile înconjurătoare de fagi si stejari, cărora nici cele mai insuportabile călduri nu le-au putut dăuna, sunt răspunsul la întrebarea despre (ne)poluarea acestor locuri.